Unele monumente de patrimoniu sunt ascunse în umbra altora mai mari, scăpând adesea şi privirilor celor mai avizaţi specialişti de la noi, ori de dincolo, însă ele ne atrag prin vechimea lor şi supravieţuirea în faţa vicisitudinilor vremilor...Cine va merge pe strada principală ce dă în aleea sfântului aşezământ ştefanian de la Putna, va da cu privirea, spre dreapta, peste numita „biserica de lemn” sau a lui Dragoş Vodă, „Descălecătorul” maramureşan în Moldova cea de dincolo de Munţii Carpaţi, ce datează de la 1346. Curios din fire, am îndrăznit, mai deunăzi s-o abordez, într-un interviu de rutină, pe doamna muzeograf a monumentului, Erica Croitoru:

- Ce importanţă prezintă acest monument, pentru istoria noastră locală?

- În primul rând este singura urmă a lui Dragoş, cel care a pus piatra de temelie a Moldovei, aşa cum prea bine ştiţi deja, iar, nu ultimul rând, această biserică este strâns legată în istoria noastră de Sfântul Voievod Ştefan care o salvează de la un incendiu devastator, de aceea mai este numită şi „mănăstirea cea veche a Putnei”. Ea este, totodată certificatul de naştere a Moldovei, Dragoş găsindu-ne ortodocşi aici.

C

onstruit în anul 1609 de episcopul Anastasie Crimca, aşezământul de cult se află în localitatea Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava. Având o vechime de peste 400 de ani, mănăstirea menţionată se remarcă prin câteva particularităţi, unice în ţara noastră.

Capela mica din cimitirul Mănăstirii Dragomirna, şi având hramul „Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Evanghelistul”, a fost construita in 1602 la iniţiativa Episcopului mitropolitan Anastasie Crimca si este considerată modelul în miniatura al bisericii manastirii. Deşi de dimensiuni reduse, capela a fost o noutate în planul şi dimensiunea spaţiului. Are un altar în formă rotundă, un naos rectangular şi, în loc de pronaos, un exonartex din trei părţi. Cele trei deschideri şi cele două intrări au doi stâlpi masivi pe ambele părţi şi muluri orientale arcuite.

C

unoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat în anul 1330 de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează: ''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''.

Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

Biserica "Sf. Dumitru" a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău.

În anul 1809, a avut loc un incendiu care a afectat Biserica "Sf. Dumitru" şi turnul-clopotniţă, Biserica a fost restaurată în anul 1822 şi turnul în 1845. Deşi autorităţile habsburgice au intenţionat în jurul anului 1888 să restaureze Biserica „Sfântul Dumitru“, abia la mijlocul secolului al XX-lea (1948-1949), Comisiunea Monumentelor Istorice a inițiat lucrări de restaurare a bisericii, continuate în ultimele decenii.