C

unoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat în anul 1330 de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează: ''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''.

Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

Biserica "Sf. Dumitru" a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău.

În anul 1809, a avut loc un incendiu care a afectat Biserica "Sf. Dumitru" şi turnul-clopotniţă, Biserica a fost restaurată în anul 1822 şi turnul în 1845. Deşi autorităţile habsburgice au intenţionat în jurul anului 1888 să restaureze Biserica „Sfântul Dumitru“, abia la mijlocul secolului al XX-lea (1948-1949), Comisiunea Monumentelor Istorice a inițiat lucrări de restaurare a bisericii, continuate în ultimele decenii.

Mănăstirea Zamca şi Biserica Turnu Roşu

Atât Turnu Roşu, cât şi Mănăstirea Zamca, clădiri înrudite prin originea lor armenească, au fost martore la creşterea Cetăţii Sucevei, la invaziile turceşti, tătăreşti şi la cele polone, au văzut înflorirea şi apoi decăderea comunităţii armeneşti pe aceste meleaguri, au asistat la demolarea vechilor clădiri, la dispariţia străzilor încărcate de istorie şi la ridicarea de noi şi noi cartiere, tot mai aproape de ele, înghiţind mereu vestigiile istorice.