C

unoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat în anul 1330 de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează: ''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''.

Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

Supravieţuind vremurilor, Biserica Pătrăuţi, cu forme arhitectonice blânde şi calme, aşezată pe malul pârâului cu nume de fată, Pătrăuceanca, te îndeamnă parcă la o comuniune intimă cu ierarhiile cereşti, cu dealul împădurit din apropiere, la poalele căruia odihnesc, într-un vechi cimitir, monahi sau oşteni ai viteazului domnitor Ştefan cel Mare.

După cum puteţi observa din scurta prezentare, preluată de pe site-ul bisericii (www.patrauti.ro), monumentul a depăşit o jumătate de secol ca vechime ceea ce, inevitabil, a lăsat urme asupra stării de conservare, iar faptul că banii alocaţi pentru restaurarea monumentelor din România sunt puţini, fac ca de la an la an situaţia să fie tot mai dramatică.

Astfel, orice turist poate constata la faţa locului problemele cu care se confruntă monumentul din Pătrăuţi, iar eu fiind unul dintre cei cu un simţ critic mai accentuat nu m-am putut abţine să nu remarc următoarele:

În biserică pătrunzi greu datorită schelor ridicate pentru restaurarea picturii interioare, care durează de ani buni şi va mai dura probabil alţi ani, pe alocuri lucrările fiind oprite datorită descoperirii unor probleme mai grave care afectează structura de rezistenţă a acesteia. Am remarcat, în acest sens, deteriorarea accentuată a arcelor din pronaos care pun în pericol turla bisericii. În partea inferioară a pereţilor se poate observa un strat de mucegai, datorat, probabil umezelii, care are tendinţa de a se extinde, dacă nu se va acționa pentru înlăturarea acestuia.

Starea iconostasului este sub orice critică părând a fi pe punctul de a se sparge în bucăţi la cea mai mică atingere, fiind salvat de la dezintegrare doar de fumul şi praful adunat de-a lungul secolelor.
Biserica Pătrăuţi a devenit Monument UNESCO în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument UNESCO din România
După ce am ieşit la lumina zilei, fericit că nu mi-am lăsat scalpul în scândurile schelăriei am început să fiu mai atent şi la modul în care se prezintă biserica în exterior, şi nu am fost prea încântat observând scrijeliturile unor înaintaşi ai mei din secole trecute sau chiar din zilele precedente, datorate faptului că acest monument nu beneficiază nici măcar de un paznic, părintele paroh având un cumul de funcţii, între care şi cea de îngrijitor al curţii bisericii unde, am aflat din presă, locuitori ai satului mai fac câte o petrecere.

Pe trotuarul din jurul bisericii trăiesc în bune condiţii diferite specii de plante inferioare – muşchi, licheni, alge, care nu m-ar fi deranjat dacă nu aş fi observat că s-au extins şi spre temelie şi pot afecta destul de serios rezistenţa acesteia. Vegetalele respective beneficiind de bune condiţii datorită umezelii prezente din belşug, deoarece lipseşte un sistem de drenaj cât de cât eficient.

Şi cum să nu existe umezeală când acoperişul începe să arate ca o sită, ciocănitorile reuşind să realizeze adevărate cratere, iar vântul şi ploaia îşi aduc şi ele contribuţia.

Am plecat de la Pătrăuţi impresionat de frumuseţea monumentului, dar şi îngrijorat de condiţiile în care se prezintă. Se pare că va mai trece multă apă pe Pătrăuceanca până ce această biserică va fi restaurată şi conservată aşa cum ar trebui să fie un monument UNESCO.