| Interviu cu Anatol Codru |
| Scris de Melinda | |||
| Duminică, 25 Octombrie 2009 10:20 | |||
Teatrul este viu, încă prosperă, şi avem în perspectivă spectacolede poezie românească, dar şi europene
Interviu cu Anatol Codru, regizor şi poet Domnule Anatol Codru, sunteţi regizor, sunteţi poet, dar aveţi şi o mare durere în suflet, deoarece teatrul la care dumneavoastră aţi lucrat atâţia ani se află astăzi în ruină. Ce ne puteţi spune despre acest teatru, „Luceafărul”? Teatrul este viu, încă prosperă, şi avem în perspectivă spectacole de poezie românească, dar şi europene. Primele spectacole care vor urma lateatrul „Alexe Mateici” vor fi Arghezi şi Păunescu. Eu vreau să aduc în prim planul basarabenilor mareavervă a lui Arghezi, reprezentată de „Psalmi”, deoarece este neîntrecut în pamflete, etc. Vreau să aduc în prim plan frumuseţea limbii româneşti. Fără îndoială că am putea organiza un spectacol dedicat lui Sadoveanu, o dramaturgie la Ştefan Bănulescu, deoarece sunt mari scriitori. Momentan lucrez la un scenariu de Nichita Stănescu, dar îmi vine greu....probabil opera sa ar trebui abordată din alt unghi...acesta a riscat foarte mult şi a dorit să înnoiască limba română, ca şi Arghezi sau Eminescu. Sunt foarte mulţi poeţi români necunoscuţide către publicul larg, cum ar fi Cezar Ivănescu, care este foarte original, etc. Sunt de părere că indiferent de greşelile făcute în tinereţe, Păunescu ar trebui să fie membru al Academiei Române, deoarece este un poet înnăscut. Avem şi noi în Basarabia scriitori foarte buni, cum ar fi Dabija, Mihai Cimpoi, Suceveanu, Haralambie Moraru, Eugenia Borat, etc. ![]() Care sunt aşteptările oamenilor de cultură în noul context politic din ţară? Noi avem aşteptărimari de la oamenii politici actuali, care sunt mai tineri, cum ar fi Chirtoacă, Ghimpu. Personal, consider că aceştia vor face multe lucruri bune. Cu ce probleme se mai confruntă învăţământul, presa şi cultura română în Basarabia? Sunt probleme la nivelul învăţământului, cultura este la pământ...regimul dictatorial al lui Voronin a exterminat scriitorii. De pildă, eu de 20 de ani nu am fost difuzat la televizor, deoarece sunt român, pentru că sunt unionist. În ceea ce priveşte învăţământul, există din nou o serie de probleme, deoarece s-a ignorat istoria românilor. Rădăcinile noastre nu sunt doar dincolo de Prut, ci mult mai adânc, deoarece românismul şi dacismul se întind peste de Nistru. Eu de pildă sunt de peste Nistru, însă foarte multe sate din zonă au fost distruse d.p.d.v. etnic, deoarece oamenii din acea zonă nu mai vorbesc româneşte, fiind asimilate de ucraineni. Cu toate acestea, în satul meu natal se vorbeşte încă limba română, cea veche şi frumoasă, cu multe cuvinte latine. De exemplu, în loc de „nisip”, se spune „anină” ca şi în Ardeal; „înainte de” se spune „şi ante”. Aşadar în Transnistria s-a păstrat credinţa, s-au păstrat obiceiurile, în ciuda faptului că această regiune a fost mereu o regiune martir.
|






Comentarii