- Domnule Călin Vieru, sărbătorirea lui Eminescu este un eveniment memorabil dar în acelaşi timp dureros pentru dumneavoastră. Ce puteţi să ne spuneţi despre tatăl dumneavoastră? Care este cea mai veche amintire cu tatăl dumneavoastră?
- Poate că nu este cea mai veche amintire a mea dar cea mai memorabilă este aceea când în fiecare an din copilăria mea, pe 31 decembrie noi colindam întreg oraşul pe la prietenii familiei urându-le un an bun, un an frumos, un an plin de sănătate şi în acest fel eu deprindeam obiceiurile noastre vechi, astfel cunoşteam mai bine lumea adevărată, prietenii familiei mele, personalităţi marcante în acea perioadă. Lume de înaltă calitate şi cunoşteam şi lumea matură care m-a marcat profund. Eu fiind copil, era unica zi din an când câştigam bani din munca mea cu urăturile pe care le ştiam. Seara începea de pe la ora 16 până la 23.30, eu adunam o avere întreagă. Altceva foarte important este că urătura era scrisă de tata şi adaptă la gazdă. Noi făceam şi un mic spectacol.

C

unoscut în documente încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, satul Pătrăuţi, situat la 10 km de Suceava, fosta capitală a Moldovei, se pare că a fost întemeiat în anul 1330 de un anume Pătru, după cum afirmă tradiţia locului.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează: ''Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13''.

Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea. În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

Încercând, zilele trecute, să dau de „urma” unui vechi prieten din copilărie pe care, sincer să fiu, nu-l mai văzusem de multă vreme, dar despre care știam că mai pregătește ceva, ca şi în ceilalţi ani, l-am abordat la o cafea să ne povestească pățaniile sale de-a lungul a peste 13.000 km.

- Ovidiu, spune-mi în mare despre activitatea ta sportivă….
Am intrat pentru prima dată într-o sală de karate la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, în urmă cu 10 ani. În trei ani am obţinut centura neagră, după înca trei am câştigat prima medalie de aur la Campionatul Naţional de Karate.